
Jet Li
Jet Li, pe numele său real Li Lian Jie, este un maestru de arte marțiale, actor, regizor și producător de film, campion de wushu născut în Beijing, China, devenit ulterior cetățean al Republicii Singapore. S-a antrenat cu maestrul Wu Bin, iar până la vârsta de 17 ani își trecuse deja în palmares primul premiu la o competiție națională de wushu.